Un drum lung...
Mergeam pe strazi fara o destinatie anume. Era seara, priveam cladirile inalte, asezate pe de o parte si alta a strazii, priveam oamenii care treceau, uni veseli altii ingandurati, stelele erau acoperite de nori iar luna abia se vedea. Privind copacii aproape goi, deveneam usor melancolica. Un alt anotimp se stingea, natura murea incet, incet. Pasii ma purtau catre o strada foarte cunoscuta mie, o strada plina de amintiri.
Casa din amintiri rasare din spatele nucului ce o umbrea in timpul zilei, de soarele arzator. Ma opresc in fata ei si imi amintesc.
„Deschideam usa zambind, primeam imbratisarea mult dorita, sarutul dulce... alunecam impreuna catre livingul primitor unde ceaiul ne astepta pe masuta cea mica. Ascultam muzica ce ne imbia simturile, ne priveam. Atingerile calde ne purtau pe valuri de dorinte. Ii sarutam obrajii, fruntea si buzele, apoi mainile le plimbam pe tot trupul lui, incercand sa il redescopar. El mereu ma vedea altfel. Rolurile pe care mi le atribuiam nu mi se potriveau, dar le jucam pentru propia-mi placere, egoismul facea parte din noi. Imi simteam corpul patruns de fiori ai placerii, il simteam pe el cum ma exploreaza...”
Deschid ochii, privesc in jurul meu, si vad intunecimea, linistea si resemnarea. Un capitol se incheiase, un altul incepea.
Pe pagina noua, erau scrise doar cateva cuvinte. De la amintirile strazii ce odata ma trezeau la viata, mergeam mai departe catre viitor... catre drumul marginit de copaci inalti, drum ce se termina acolo unde incepeau dorintele.
Prezentul este acum, un prezent in care eu sunt asa cum sunt, nu o inchipuire. Imi desfasor gandurile si simtirile fara a ma simti vinovata de repercusiuni. Nu imi mai fac griji pentru etica si moralitate, pentru ce este normal sau anormal, pentru ca normalul pentru mine este anormalul pentru altii, iar normalul altora este pentru mine anormal.
Acum traiesc ceasuri de placere, ceasuri care trec repede, dar cand trec nu-mi mai pasa, pentru ca stiu ca vor veni altele. Acum eu conduc, trupeste, sufleteste si psihic, si toate astea pentru ca pot. Ranile s-au cicatrizat, aproape nici nu se mai vad. Sunt eu acum, cea reala!
